Privatizarea Petrotel – Cum a intrat LukOil pe ușa din față a Palatului Cotroceni

How does a company seize control of another company? Normally, negotiations would occur, there would be bidding, assets would be priced. Legal counsel and management would all be in place to get the job done, right? Well, not necessarilly and certainly not if the first company is Russian and the latter is owned by the state. Not any state, of course, the Romanian state. And one more thing: the year is 1998.

When all this is set, nothing is right. At least that’s what happened when the Russian company Lukoil was interested in the Petrotel refinery, located near the Romanian town of Ploiești. According to what the PM in office at the time and his Ministers said to us, the Cabinet had nothing to do with the privatization of the refinery, despite the fact that the company that owned the refinery was controlled by a state authority.

So how could a foreign company simply elude the executive arm of the state? Everything is possible in a semi-presidential republic formerly part of the Eastern European communist block: avoid the Government and get in touch with the president. And that’s all it takes to make the deal.

Primirea la Palatul Cotroceni a preşedintelui companiei Lukoil, Vagit Alekperov - 3 februarie 1998. Sursa: Constantinescu.ro
Primirea la Palatul Cotroceni a preşedintelui companiei Lukoil, Vagit Alekperov – 3 februarie 1998. Sursa: Constantinescu.ro

LukOil a intrat în România în februarie 1998 când a fost privatizată rafinăria Petrotel. Dar compania rusească a fost curtată cu mult înainte, înca din 1997, și nu a urmat o cale firească, așa cum au procedat alte companii străine, ci a intrat pe ușa din față, cea a Palatului Cotroceni.

În mod normal, FPS – acționarul firmelor de stat, propunea spre avizare Ministerului Privatizării – în a cărui subordine se afla, programul anual de privatizare. Iar Minsiterul Privatizării se adresa guvernului cu strategia de privatizare.

Conform spuselor lui Valentin Ionescu, ministrul Privatizării de atunci, în cazul privatizării Petrotel, LukOil a intrat direct la președintele Emil Constantinescu, care nu avea nicio atribuție în procesele de privatizare. Iar Ministerul Privatizării a fost sărit total din schemă, Valentin Ionescu fiind pus practic în fața faptului împlinit.

Ministrul privatizării de atunci, Valentin Ionescu, își amintește cum a fost facută această privatizare și cum s-a opus el în van ca rușii să devină investitori în România.

Valentin Ionescu: ”Este important contextul. La începutul anului 1998, a venit în România Alekperov, președintele CA Lukoil. Eu am fost cumva luat prin surprindere pentru că nu știam nici de această vizită și nici de privatizarea care se pregătea. Prin urmare, eu cred că au avut loc niște acțiuni pregătitoare, foarte probabil la sfarșitul anului 1997, despre care eu nu știu nimic, și care au continuat în 1998. Nu știu exact care au fost motivele care l-au determinat pe dl Constantinescu să decidă că această privatiziare trebuie făcuta cu Lukoil, dar el a luat acestă decizie sub influența lui Dorin Marian și a lui Cătălin Harnagea, în principal.

Pe vremea aceea, la Cotroceni erau mai multe grupuri de interese care se învârteau. Unul dintre grupuri era format din rețeaua Harnagea, Dorin Marian, Dinu Patriciu, Sorin Roșca Stănescu. Aceștia se întâlneau între ei foarte des și discutau între ei. Eu bănui că ei aveau niște interese economice legate în principal de persoana lor, dar cel puțin despre unul am auzit ulterior că era agent de influență rus. Și mă refer la Dinu Patriciu. Și mi s-a spus și în ce context a fost racolat deși nu știu exact dacă așa a fost sau nu, dar probabil că asta este mai puțin important.

Sectorul energetic era foarte important la vremea respectivă și avea o miza geopolitică majora chiar dacă România nu înțelegea foarte bine acest lucru în condițiile în care România avea un potențial de rafinare foarte ridicat. Pe de altă parte, se vehiculau ideile că Rusia nu mai este un inamic al Occidentului. Este un partener al Occidentului și ar trebui să privim altcumva Rusia, să avem o relație de colaborare strânsă și așa mai departe. Și mie mi s-au vândut poeziile astea, eu fiind de felul meu rusofob și nu înghit așa ceva.

Valentin Ionescu. Sursa: Facebook
Valentin Ionescu. Sursa: Facebook

Să revenim. La începutul anului 1998 când a venit conducerea Lukoil în România pentru această privatizare, eu am avut și o dicuție cu Harnagea la el în birou. El a încercat să îmi dea o motivație de ce este necesară această privatizare. Eu i-am spus că nu este necesară această privatizare pentru simplul motiv că orice firmă rusească pe teritoriul României este un punct de sprijin pentru serviciile lor de informații. Asta i-am spus eu în clar. Și asta i-am spus și primului ministru când a venit Alekperov, la el în birou. Prin urmare, mi s-a spus că de acestă vizită se ocupă Victor Surdu, el fiind apropiat de partea rusă. Surdu m-a căutat pe mine asiduu și eu m-am făcut nevăzut în sensul că nu vroiam să ma întalnesc cu el și nici cu delegația lor. Mi se comunicase că mă caută prin cabinetul primului ministru Ciorbea. Am fost chemat la guvern, am avut o întalnire și cu primul ministru, de față fiind Șerbănescu care era purtator de cuvânt și ulterior a devenit consul în SUA (fost ziarist la bază), Mugur Isărescu, mai era un consilier. Primul ministru mi-a spus că dl Emil Constantinescu dorește să mă ocup  de chestia asta, să ne întâlnim și totodată să aranjăm și un viitor acord între România și firma Lukoil pentru prospecțiuni geologice.

Eu nici în ziua de azi nu realizez dacă această solicitare pe care eu am primit-o verbal de la primul ministru a fost o testare în ceea ce privește persoana mea sau chiar era ceva serios. Pentru că, din punct de vedere legal nu numai geopolitic, nu aveai cum să faci în 24 de ore un asemenea acord, tu țară ca subiect de drept internațional cu o firmă privată căreia tu îi dai pe mâna toate prospecțiunile geologice din România. Este ceva aberant. Fără licitație, fără selecție, fără nimic. Asta din punct de vedere tehnic. Din punct de vedere politic era și mai aberant. Dar nici pînă în ziua de azi eu nu stiu sigur dacă, când mi s-a dat această dispoziție verbală transmisă de Ciorbea de la Cotroceni, am fost testat să vadă dacă eu sunt patriot sau pur și simplu așa se dorea. Nu știu. Eu am zis doar atât, de față cu toți ceilalți: Domnule prim ministru, eu nu pot să îmi pun semnătura pe un asemenea act și nu îmi pun semnătura pe niciun act de privatizare. I-am explicat motivele. I-am spus că ce am discutat cu Harnagea va spun și dvs. Eu nu sunt de acord ca rușii să aibă o investiție în România din urmatoarele motive: sunt probleme de securitate națională, ei dacă fac aici o investiție etc. Nu, că este o firmă olandeză cu sediul la Londra mi-a replicat el. Domnule, asta nu este o firmă olandeză cu sediul la Londra, asta este o firmă rusească. Iar pentru mine este o problemă de securitate națională și eu nu semnez nici călcat de tanc așa ceva. Și am mai spus că nu semnez nici ce mi s-a sugerat privind un acord de principiu pentru prospecțiuni geologice doar pentru că vine Alekperov și trebuie să îi oferim ceva. De ce trebuie să îi oferim ceva? Nu trebuie să îi oferim nimic. Și mi s-a mai spus că se pune problema privatizării și amânării sau iertării datoriilor Petrotel. Și am spus că nici asta nu este în regulă. Era deja în circuti de avizare de la Ministerul Finanțelor pe care își pusese semnatura Ionuț Costea, cumnatul lui Geoana, chiar dacă nu a mai aparut ulterior semnătura lui. Asta în luna februarie. Era în pregătire ordonanța privind ștergerea ori amânarea datoriei pe 25 de ani. Ordonanța asta a apărut în luna mai, Ordonanta 10 și a fost respinsă în 2002 că nu mai avea obiect probabil. În orice caz, eu m-am opus și la asta pentru că un asemenea regim nu a fost acordat niciunui investitor străin. De ce trebuie să ii acordăm lui asemenea facilitate? La vremea resectivă se discuta ca toți care cumpără societați de la stat trebuie să își asume și datoriile. De ce trebuie ei să benecifizie de asemenea facilitate? Au venit firme occidentale în România și nu au beneficiat de această facilitate. Pe vremea aceea nu era legea ajutorului de stat. Dar exista legea concurenței. Și le-am spus că eu nu semnez așa ceva. Și nu am semnat. A venit Alekperov, am avut o întâlnire față în față. Bineințeles că el a fost informat că eu sunt ostil. Surdu era și el de față. A avut o întrevedere de jumătate de oră cu primul ministru la care am participat și eu. S-a discutat, eu nu am vorbit că nu avea sens fiind primul ministru de față. Și asta a fost tot. Cel care a marșat la privatizare a fost Sorin Dimitriu, pentru că așa a primit dispoziție.

Acesta este desfășurătorul evenimentelor de atunci. M-am opus la orice act cu ei. Privatizarea s-a făcut prin FPS nu prin mine, iar problema datoriilor s-a făcut după ce am plecat eu de la minister. Urmarea a fost că eu am fost schimbat la sfârșitul lunii aprilie. Foarte rapid. Eu cred că de aici mi s-a tras. Și apoi, ani de zile, eu am avut de tras din această cauză. Și  mi s-au pus tot felul de bețe în roate din această cauză și m-au izolat. Eu am avut tot timpul probleme în din cauza rușilor pentru că m-am opus acestei privatizări. De ce? Pentru că ei au oameni în România, au în multe locuri agenți de influență și în puncte cheie. Când au avut loc alegerile din 2004 mi s-a și spus în față de către un om a lui Patriciu: ai de ales dacă vrei sau nu să mai faci ceva în politică – ori ești cu rușii ori ești pe partea cealaltă dar ăia care sunt de partea cealaltă sunt o gașcă de homosexuali, vezi și tu ce faci. Asta primise el dinspoziție de la Dinu Patriciu să îmi transmită. Agenții aceștia de influnță cred că există și acum dar nu mai au aceași forță.

Emil Constantinescu a refuzat să răspundă solicitărilor noastre.

Întrebat despre faza privatizării Petrotel, primul ministru de atunci Victor Ciorbea ne-a spus: “Eu n-am privatizat nimic! Nu m-am întâlnit cu Lukoil. Când am închis Teleajenul, au fost proteste. A fost o închidere temporară, în vederea reorganizării. Dimitriu era stat în stat și FPS la fel, era în subordinea Parlamentului, nu avea nici o legătură cu mine. Eu am înființat Ministerul Privatizării și am pus FPS în subordinea Guvernului (OUG 88/1997), așa s-a contabilizat tot la pasivul meu. Nu-mi amintesc de întâlnirea asta de la Guvern de care vorbește Valentin Ionescu. Singura întâlnire cu rușii a fost cu vicepremierul rus, prin ’97, înainte de Madrid, când m-a amenințat să o lăsăm mai moale cu NATO. Sincer, nu-mi aduc aminte să mă fi informat Harnagea despre Lukoil. Era exact intervalul în care criza guvernamentală era la apogeu.”

Ilie Șerbănescu: “Eu nu-mi amintesc de așa ceva (întâlnirea despre care vorbește Valentin Ionescu – n.a.), am dubii că am participat la așa ceva. Am fost luat în guvernul Ciorbea pe nepusă masă, probabil eram unul din cei 15.000 de specialiști. Am constatat când am ajuns acolo, la Ministerul Reformei, că nu era un minister, era o structură fantomă. Nu era ordonator de credit, nu avea inițiativă legislativă, era format din trei persoane care își luau banii de la Secretariatul General al Guvernului. Era absolut caraghios, am vrut să plec. M-a rugat Ciorbea să rămân, am acceptat, dar i-am zis că nu semnez nimic. La sfârșitul lui februarie s-a terminat și cu guvernul Ciorbea și am plecat. Era un climat atunci că, dacă e să dăm industria, ceea ce s-a și petrecut, să dăm la fiecare de pe scena mondială câte ceva.”

În 1998, în ziua privatizării Petrotel, Sorin Dimitriu, șeful de atunci al FPS a declarant în conferința de presă că, ”Compania LukOil va prelua Petrotel. LukOil este un partener dorit în România, cu o participare importanta de capital american”. Toată declarația sa se baza pe faptul că, la vremea respectivă, compania americană ConocoPhilips era interesată să cumpere acțiuni LukOil.

Sorin Dimitriu. Sursa: Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.
Sorin Dimitriu. Sursa: Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.

Aflat la șefia FPS, Dimitriu a mai bătut palma cu rușii și pentru alte privatizări. Interesantă a fost vânzarea către compania Mechel a Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște. De altfel, la mijlocul anilor 70, Dimitriu a lucrat la COS Târgoviște ca inginer tehnolog (detașat). Pe atunci, uzina avea un statut special pentru că fabrica oțeluri care se foloseau în industria de armament. În acea perioada, Dimitriu l-a cunoscut pe Stănculescu care supraveghea înzestrarea armatei. Mai tarziu, Stănculescu avea sa-i facă lipeala cu fostul general Dan Drăgoi căruia, în calitate de reprezentant al grupului Bali i-a vândut, în 1997, Comvex Constanța. Apoi a urmat tăvălugul rusesc.

Am încecat să lamurim momentul privatizării Petrotel și cu Cătălin Harnagea, director al SIE în acea perioadă, dar acesta se ascunde acum după cvasinecunoscuta Agenție de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare al cărei director general este. În legatură cu intrarea LukOil în Romania, în anul 2015, Harnagea declara pentru Digi24: „Ceea ce ni s-a cerut nouă a fost o verificare pe acel moment a unor posibili investitori care ar fi vrut să vină să investească sau să cumpere, să intre într-un proces de privatizare. Lukoil era o companie mare cum este şi acum, iar interesele erau să cumpere. Probabil că erau şi alţi competitor.”

Cătălin Harnagea. Sursa - Facebook
Cătălin Harnagea. Sursa – Facebook

După plecarea din funcția de director SIE, Harnagea a mai avut de-a face cu petrolul. A lucrat în cadrul Petromidia până în 2002 și a fost partener cu fostul consilier prezidențial Dorin Marian (până când acesta din urmă a devenit secretar de stat în anul 2007) la Icar Energy SRL, companie care se ocupă de comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi, gazoși și al produselor derivate, precum și în alte firme.

Întrebat despre același subiect, Dorin Marian a negat totul: “În acea perioadă eram consilier pe Apărare și nu participam la întâlnirile economice, nici nu făceam programul președintelui.”

In momentul privatizării rafinăriei Petrotel, Minstrul de Finante era Daniel Daianu. Pentru că și acest minister trebuia să își dea avizul la o astfel de privatizare l-am întrebat cum vede el privatizarea Petrotel: ” Nu stiu cum a ajuns Lukoil în România, la recomandarea cui. Vă pot spune însă altceva: odată cu venirea CDR la guvernare a fost inițiat un program de privatizare amplu pornindu-se de la cateva ratiuni:

  • Mari “găuri negre” în economie, care nu numai că nu aveau profit, dar nu produceau valoare adaugată, care măcar să asigure salariile oamenilor; era vorba de intreprinderi  mari. Drept este că asemenea intreprinderi erau decapitalizate (nu aveau capital circulant sufient), nu se puteau moderniza având totuși forță de muncă calificată bine. Dar, în final, ce conta era că ele consumau mult mai mult decât produceau și povara asupra bugetului public era enormă. România s-a și confruntata cu o criză de balanță de plăți între 1998-1999 și nu puțini considerau că vom intra în încetare de plăți (default);
  • O rezolvare pentru a nu închide numeroase intreprinderi era să fie privatizate. Privatizarea era și parte cheie a dezvoltării economiei de piață în România;
  • FPS a fost mandatată să se ocupe de privatizări concret, în timp ce Ministerul Privatizării avea un rol de formulare a strategiei de privatizare;
  • Și programele de asistență financiara cu FMI și Banca Mondială au prevăzut privatizări în petrochimie care era puternic energofagă și, în largă măsură, o povară pentru economie (edeniul groazei în România, 1989-1990), a fost ilustrat și de dimensiunea și natura puternic energofagă a petrochimiei;
  • 1997-1998 a fost perioada de criză financiară internațională și România trebuia să facă față problemelor de echilibru extern;
  • Petrotel fusese inclusă în 1997 pe o listă de intreprinderi care să fie privatizate cât mai repede;
  • A și dominat atunci o filosofie a privatizării și anume: “se vinde și pe 1 dolar, dar să fie salvată intreprinderea și locurile de munca a mii, zeci de mii de oameni;
  • Să ne amintim ce s-a întâmplat cu închiderea unor mine și mișcările minerilor.
Daniel Dăianu. Sursa - wikipedia.org
Daniel Dăianu. Sursa – wikipedia.org

Decizia ca Petrotel să fie vândută către LukOil nu putea fi luată de o singură persoană, dar instituțiile care aveau în grijă privatizarea (FPS în special) au fost direct implicate în procesul respectiv.”

La data intrării Lukoil pe piaţa din România, în februarie 1998, Petrotel avea o datorie de aproape 54 milioane de dolari (53,84 milioande de dolari) către fosta Bancorex. La scurt timp după perfectarea contractului, Guvernul Radu Vasile dă o ordonanţă de urgenţă prin care plata datoriei este amânată cu 25 de ani. În 2002, Guvernul Năstase şterge, tot prin ordonanţă de urgenţă, toate datoriile rafinăriei. Restanţele către Bancorex, preluate de AVAB, dispar. Acestea fiind trecute la datoria publica. Adică pe spinarea populației.

 Decebal Traian Remes era președintele Comisiei de Buget Finanțe când Petrotel a beneficiat de volatilizarea datoriilor, comisie care trebuia să își dea avizul. Iată ce răspundea, în septembrie 1998 Remeș acestei cereri: ”În urma adoptării proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/1998 pentru stabilirea unor măsuri referitoare la datoria SC Petrotel SA Ploiești prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr 72/1997 – Societatea Comercială Petrotel SA nu mai are datorii către Banca Româna de Comerț Exterior SA, acestea fiind preluate la datoria publică. În forma prezentată, textul ordonanței (art)  intră în conflict cu realitatea de facto.

Prevederile textului privind exigibilitatea peste 25 de ani este imprecisă. Ordonanța ar trebui să prevadă în anexă un grafic de eșalonare cu termene precise de rambursare a datoriilor.

Prevederile de la art 3 de 95 milioane dolari sunt în contradicție cu prevederile de la art. 1 și cu cele conținute în anexa la Ordonanța Guvernului nr 72/1997, de 53,84 milioane dolari SUA.”

Se vede că lucrurile erau cam precipitate.

Decebal Traian Remeș. Sursa - Camera Deputaților
Decebal Traian Remeș. Sursa – Camera Deputaților

Întrebat despre privatizarea Petrotel și despre aceste datorii, Remeș ne-a spus că nu își amintește punctual de LukOil. ”Îmi amintesc de privatizările rafinăriilor în general. Înainte de a fi scoase la privatizare firmele românești cu capital de stat din industria petrolieră, se dădea o ordonanță în orb de ștergere a datoriilor. Datorii care cuprindeau TVA și contribuțiile salariale. Asta se făcea conform unui acord pe care îl aveam cu FMI. Cu FMI se fixa un număr de firme pe ramuri și unități și se întocmea o listă cu firmele ce vor fi scoase la privatizare. Nu îmi amintesc de LukOil. Dar era o comisie interministerială în care era și Băsescu și se stabileau firmele. Din lista FMI, după ngocieri, se stabilea o lista finală. FMI avea un reprezentant permanent la București. Pentru firmele astea se dădea o ordonanță, înainte de privatizare, pentru a fi șterse datoriile istorice. Ordonanța era inițiată de ministrul de care ținea obiectivul privatizat. În cazul rafinăriilor era Ministerul Economiei. Deci putea fi inițiată de Tăriceanu sau de Berceanu. La privatizarea LukOil nu eram eu in funcția de ministru de Finanțe. Cred că era Ciumara sau Dăianu. Unul dintre ei a semnat contactul. Nu îmi amintesc de LukOil, eu am preluat portofoliul la 23 septembrie.”

Despre aceste datorii, și Dăianu ne-a spus că ”Legat de eșalonarea datoriilor este o practică nu surprinzatoare atunci când cel care cumpără  vede o situație extrem de precară financiar a intreprinderii pe care ar fi tentat să o cumpere; dorește sa o ia cât mai ieftin și fără pasive de genul datoriilor față de stat. Iar vânzătorul, dacă nu are ce să facă (alternativa fiind închiderea întreprinderii,) accepta. Că de ce este pe 25 de ani eșalonarea și nu 10, sau 15 ani, ține de negocierea care s-a făcut între cele doua părți, Din câte îmi aduc aminte, creanța statului a intrat la AVAB, dupa preluarea Bancorex de către BCR (astfel încercandu-se un bilanț cât mai curat al BCR).  Știu că au fost acordate de-a lungul anilor facilități, mai mult sau mai puțin justificate. Cele primite la intrarea pe piaîa românească cred că sunt publice.”

Într-adevar, Dăianu are dreptate căci, în 2002, guvernul Năstase, prin ordonanţa 92 din 2002, face Grupului LukOil un nou cadou de peste două milioane de euro sub formă de scutire la plată a unor majorări pentru neplata accizelor (2.188.895 euro) și pentru neplata TVA (106.914 euro).

This research was enabled by “Reporters in the field”, a program by Robert Bosch Foundation hosted together with the media NGO n-ost.

Citește și

Ciudata poveste a unei achitări de miliarde de euro

The scheme that allowed Lukoil’s middleman to benefit from state aid