Igor Dodon între interesele personale și ale Rusiei

Igor Dodon, președinte al R.Moldova, ales în cadrul scrutinului prezidențial  din noiembrie 2016, a venit la putere, ajutat din umbră de liderul PD- Vlad Plahotniuc, printr-o campanie pro-Rusia și anti-europeană. Politica pe care o promovează în calitate de șef al statului este în continuare vectorului estic de dezvoltare al Republicii Moldova, numele lui fiind asociat cu lupta înverșunată împotriva integrării europene a statului. În cadrul scrutinului electoral pentru prezidențialele din 2016, Dodon a promis deschis că unul dintre primele lucruri pe care le va face dacă va fi ales președinte va fi denunțarea Acordului de asociere cu UE. La scurt timp, după învestirea lui Igor Dodon în funcția de președinte al R. Moldova, drapelul Uniunii Europene a fost scos din fața clădirii Președinției. Pe site-ul Președinției, limba de acces a paginii se transforma din RO (română) în MD, adică moldovenească. Biografia oficială poate fi citită aici.

De la preluarea mandatului de președinte s-a întâlnit de 7 ori cu președintele Federației Ruse Vladimir Putin. Ultima întâlnire cu Vladimir Putin a avut loc în iulie 2018 . La început de august 2-4 Dodon a întreprins o vizită în orașul Omsc, Federația Rusă.

Pentru alegerile parlamentare care vor avea loc în februarie 2019, Dodon cere mai multe secții de votare – până la 150.  La alegerile prezidențiale din 2016 în Rusia au fost deschise 8 secții de votare. Moldovenii care trăiesc în Rusia votează în majoritate cu formaţiunile pro-ruse.

În mandatul său insistă să-și îndeplinească promisiunile electorale ca Republica Moldova să devină membră a Uniunii Economice Euroasiatice. În mai 2018, Republica Moldova a primit (la Soci)  statutul de observator în cadrul  Uniunii  Economice Eurasiatice, uniune care  funcționează din ianuarie 2015 și este formată din Rusia, Armenia, Belarus, Kazahstan şi Kârgâzstan. În aprilie 2017, președintele Igor Dodon a semnat un memorandum de cooperare cu şeful Comisiei Economice Euroasiatice, Tigran Sarkisian, cu ocazia forumului „Uniunea Economică Euroasiatică – Republica Moldova’” la Chişinău. Tot atunci, premierul Pavel Filip declarase că autorităţile de la Chişinău nu vor putea implementa prevederile noului document întrucât acestea contravin Acordului de asociere semnat de Republica Moldova cu Uniunea Europeană.

Relații cu bancherii ruși

În 2011, în contextul alegerilor locale, Dodon a avut mai multe deplasări la Moscova, unde s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți ai Kremlinului, inclusiv cu Gherman Gref, preşedintele Sberbank, instituție despre care se spune că exercită operaţii de plată şi de credit pentru organizaţiile create sau promovate de ruşi în spaţiul postsovietic. Gherman Gref, în trecut ministru al Dezvoltării Economice şi Comerţului al Federaţiei Ruse. Dodon și Gref se cunosc încă din 2007, din perioada în care cei doi conduceau ministerele de profil. Relațiile au fost păstrare și după ce Gref și-a încheiat mandatul și a trecut în fotoliul de preşedinte al Sberbank.  În septembrie 2012, Dodon a avut o nouă întâlnire cu Gref, la Forumul Internaţional Investiţional Soci-2012, organizat de Sberbank al Federaţiei Ruse. La eveniment au participat membri ai Guvernului Federaţiei Ruse, gubernatori şi reprezentanţi ai business-ului, alături de manageri de top ruşi şi internaţionali, cum ar fi Lukoil, Rosnefti, Gazprom. Astfel de evenimente Sberbank organizează de două ori pe an cu invitarea a 40–50 persoane.

Dodon, „Mafia cărnii” și embargoul rusesc

Presa a scris că Igor Dodon, în perioada în care era ministru al Economiei, ar fi instituit monopol la importul de carne, prin aprobarea Regulamentului „Cu privire la eliberarea autorizaţiilor pentru importul unor produse”, în baza căruia o comisie specială pe care o conducea pe atunci de elibera autorizațiile pentru importul produselor de carne. Autorizaţiile erau eliberate doar unor afacerişti, la decizia lui Dodon. Printre oamenii de afaceri acuzați de directorul CCCEC (actualmente CNA) Viorel Chetraru că ar fi făcut parte din această „Mafie a cărnii” se regăsea și Serghei Iaralov, omul de încredere al lui Vlad Plahotniuc. CCCEC a investigat în 2009 această schemă monopolistă de import a cărnii, dar investigațiile s-au finalizat doar cu amendarea câtorva companii implicate.

Embargoul rusesc  și fabricile de vinuri 

La adresa lui Igor Dodon au răsunat în ultimii ani și acuzații că ar fi mijlocit cu cei de la Rospotrebnadzor și Rosselhoznadzor acceptarea pe piața rusească a mai multor companii exportatoare de vinuri, divinuri și fructe și legume, în contextul embargoului instituit de Federația Rusă în 2011 pentru aceste produse provenite din Republica Moldova.

Tot Dodon este bănuit că ar fi asigurat coridor verde pentru  compania „Moldavskii standart”, singura din Moldova care avea dreptul în perioada guvernării comuniste să livreze peste hotare vinuri şi divinuri în vrac. Acest lucru se întâmpla în perioada în care, la insistenţele demnitarului, pentru celelalte companii Guvernul de la Chişinău a interzis exporturile în vrac. De asemenea, cu ajutorul lui Dodon, aceeași companie a fost prima care a reuşit să scape de embargo aplicat de Federaţia Rusă în 2011.

Scheme cu energie electrică 

Numele lui Dodon a fost vizat în contextul schemelor legate de importul, prin intermediari – firme căpușă, a energiei electrice din Ucraina în anul 2008.  În baza unui contract negociat de ministrul de atunci al Economiei, Igor Dodon, începând cu anul 2008, Republica Moldova a început să procure energie electrică din Ucraina prin intermediul unei companii intermediare maghiare, Energo-Partner. Dacă iniţial, conform unor clauze ale acordului moldo-ucrainean semnat de Igor Dodon, SA Energocom cumpăra circa 70 la sută din energia importată din Ucraina prin intermediul Ukrinterenergo, iar celelalte 30 la sută – prin firma maghiară, din iulie 2008 lucrurile s-au inversat. Preţul energiei livrate de Ukrinterenergo era cu 20-25 la sută mai mic decât cel al energiei livrate de Energo-Partner. Modificarea schemei de import a condus atunci la creşterea semnificativă a tarifelor interne la energie electrică, care au fost majorate, cu 17 la sută. Contractul prin care Energo-Partner, controlată de un milionar ucrainean de origine slovacă, a devenit furnizor principal de energie electrică în Republica Moldova a fost semnat pe 20 mai 2008 de Alexandru Gusev, directorul general al Energocom, în prezenţa ministrului Dodon. Intermediarul-căpușă își lua diferența de preț dintre cel al furnizorului și acești bani plecau la persoanele responsabile. Moldova avea atunci doi furnizori – Centrala electrică regională de sistem (CERS) Moldovenească (Centrala de la Cuciurgan, administrată de regimul de la Tiraspol și controlată de compania „Inter RAO EES” (o subsidiară a monopolului rus RAO EES Rossii), care în 2005 a privatizat ilegal centrala de la Cuciurgan)  și furnizorul din Ucraina, Ukrinterenergo.

În 2007, Centrala de la Cuciurgan, a făcut livrări de electricitate în România, în baza unui contract încheiat cu compania „Electrica”. Între Centrala de la Cuciurgan și Compania „Electrica” din România însă a fost interpusă firma „Eastern Europe Energy” Ltd – un off-shore britanic, fondat la 11 iunie 2007, special pentru această tranzacție, și care, potrivit unor surse, era administrat de persoane influente din Moldova și din cadrul „Inter RAO EES”.

În 2017 un grup de experți a analizat ”afacerea cu energie” gestionată de Dodon pe când era ministru al Economiei,  și au constatat, în baza analizei mai  multor informații oficiale de la ANRE, că  doar într-un an firma intermediară a obținut un profit de peste 14,5 milioane de dolari de la diferența de preț pentru energie. Urmare a unei sesizări a grupului de experți, în noiembrie 2017 Procuratura Generală a inițiat un proces penal, în care sunt vizați Igor Dodon și Zinaida Grecianâi, fostă prim-ministră, actualmente președinta Partidului Socialiștilor.

Interese la Portul Giurgiulești

În 2004 Dodon, pe atunci  angajat în cadrul Ministerului Economiei,  a pregătit pachetul de documente pentru semnarea  Acordului de Investiție cu privire la Portul Internațional Liber „Giurgiulești”, o afacere dubioasă, care prejudiciază și astăzi bugetul R.Moldova, prin acordarea de facilități investitorilor, rezidenților și administratorilor portului. În 2005, Dodon a preluat șefia Ministrului Economiei. În anii următori, responsabil de construcția portului de pasageri a fost desemnat Igor Dodon, pe atunci ministru al Economiei și Comerțului.

Dodon la Giurgiulești

Fabrica de conserve, „conectată” la Dodon

Deși nu a indicat niciodată în declarația sa de avere că ar avea vreo afacere, presa a scris anterior că Igor Dodon ar deține, prin intermediari, un pachet de acțiuni la Fabrica de conserve din Călărași, raionul de baștină al politicianului. Potrivit Capital Market, publicaţia Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), socialistul, ar deţine nu mai puţin de 37% din acţiunile fabricii prin intermediul Alinei Boţoc, o persoană de încredere a lui Igor Dodon, dar şi prin intermediul firmei Hun­ter Elit Club, despre care presa a scris că ar fi controlată de Ghenadie Merineanu, fratele soției lui Dodon, precum şi pachetul majoritar de acţiuni la Fabrica de vinuri din Onişcani, Călăraşi, deţinută de SA Proura-Vin, prin aceleaşi persoane. În ultimii ani, Hunter Elit Club și-a schimbat de câteva ori proprietarii.

Carieră și traseism politic

Angajat în câmpul muncii din 1997, Igor Dodon a schimbat timp de opt ani, până când a ajuns în Guvern, mai multe funcții în cadrul Băncii de Valori a Moldovei și a Comisiei Naționale de Valori Mobiliare. Din 2005, Dodon a intrat în politica mare,  fiind numit mai întâi viceministru al Economiei, iar peste un an se mută în fotoliul de ministru al Economiei și Comerțului. Păstrează funcția până în 2009, când devine deputat pe listele comuniștilor, partid care l-a promovat în toți acești ani. În 2011 candidează pentru funcția de primar al Chișinăului, dar pierde în fața lui Dorin Chirtoacă. În 2011, Dodon părăsește Partidul Comunist, refugiindu-se în Partidul Socialiștilor, pus la dispoziție de vicepreședinta partidului Veronica Abramciuc. Peste doar un an, exclusă din partid, aceasta avea să declare că Dodon a preluat formațiunea urmare a unui atac raider. Critic vehement al alianțelor aflate la guvernare din 2009 încoace, Dodon a reușit totuși să salveze Alianța pentru Integrare Europeană 2 într-un moment de cumpănă, acceptând să își dea votul pentru alegerea președintelui republicii, Nicolae Timofti.

Averile cu „chilipir”

Bugetar de o viață, politicianul deține oficial proprietăți în valoare de peste 2,5 milioane de lei. Angajat la stat, Dodon a deținut mulți ani la rând proprietăți modeste. Proprietari ai unui apartament micuț, cu două camere, situat în cartierul Poșta Veche, soții Dodon, părinți ai doi copii, au trăit ani la rând cu un venit mediu lunar de circa 13.000 de lei. Singurul lucru pe care și-l permitea actualul candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova era să schimbe mașinile și să facă donații generoase partidelor din care făcea parte, în timpul campaniilor electorale. În 2013, Dodon reușește să își vândă micul apartament, estimat de-a lungul anilor la prețul de 180.000, apoi de 230.000 de lei, la un preț de trei ori mai mare (735.000 de lei), și imediat își cumpără o casă luxoasă, pe care o evaluează, împreună cu terenul aferent, la prețul de circa 2,5 milioane de lei. Experții imobiliari au apreciat însă valoarea locuinței la prețul de cel puțin patru milioane de lei. Potrivit datelor de la Cadastru, socialistul și-a vândut apartamentul colegului de partid, Corneliu Furculiță, care se numără printre principalii sponsori ai Partidului Socialiștilor, dar și fondator al Exclusiv Media. Pentru a acoperi restul sumei necesare pentru procurarea casei, Igor Dodon a contractat și un credit de 1,477 de milioane de lei de la Victoriabank, instituție despre care se spune că ar fi controlată de Vlad Plahotniuc.

Donații electorale mai mari decât veniturile pentru trei ani

Din 2010 și până în 2015, politicianul a donat în cele patru campanii electorale pentru parlamentare și alegeri locale 464.000 de lei. Pentru parlamentarele din 2010, Igor Dodon a contribuit cu 150.000 de lei, ceea ce reprezintă tot venitul familiei sale pentru anul 2009 (154.000 de lei), pentru localele din 2011 – cu 200.000 de lei, ceea ce reprezintă cu 48.000 de lei mai mult decât tot venitul familiei pentru anul 2010 (152.000 de lei), la parlamentarele din 2014 a donat 89.300 de lei, iar pentru localele din 2015 a oferit 25.000 de lei.

Donațiile electorale ale lui Igor Dodon depășesc veniturile pentru trei ani ale politicianului. Detalii despre cum și de către cine a fost finanțată Campania electoral din 2016 pot fi citite aici.

Scandal în 2009

În aprilie 2009, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției (CCCEC) a constatat, după o revizie pentru anii 2007-2008 în cadrul Institutului de Economie, Finanțe și Statistică a Academiei de Științe, că Igor Dodon ar fi fost secătuit cu cel puțin 3,5 milioane de lei bugetul public prin intermediul acestui institut. Deși n-a prestat nicio zi activitate științifică la institut, Dodon a beneficiat de un salariu de 6.000-7.000 de lei pe lună, plus suplimente consistente. Institutul era condus de actuala șefă a Consiliului Concurenței, Viorica Cărare.

Urmare a acestui control, Procuratura Generală a fi pornit un dosar penal care însă  s-a rătăcit peste trei luni prin sertarele instituției. Singura reușită este că Igor Dodon, împreună cu alți cinci angajați fictivi ai institutului au returnat salariile. Dodon a restituit statului 72.657 lei, recunoscându-și astfel vina pentru însușire ilicită de bani.

Fundații

Igor Dodon este fondatorul Fundaţiei de binefacere „Soluţia” şi al Asociaţiei Obşteşti „Iubesc Moldova”. Nu se cunoaște însă care a fost contribuția financiară a socialistului pentru activitatea acestor instituții. Contrar prevederilor legale, organizațiile nu și-au făcut publice rapoartele financiare pentru anii precedenți. Soția sa, Galina Dodon este președinta Fundației ”Din Suflet”.

„Lista Neagră”

În 2009, Igor Dodon a figurat și în „lista neagră” întocmită de jurnaliștii de investigație în cadrul proiectului „Parlamentul curat”. Candidatul la funcția de deputat, din partea Partidului Comuniștilor era acuzat că ar fi utilizat poziţia de serviciu în interes de partid prin exercitarea presiunilor asupra membrilor Asociaţiei Producătorilor de Mărfuri din Republica Moldova, pe care i-a convocat la o şedinţă în incinta Guvernului, pentru a obţine demiterea preşedintelui acesteia. În altă ordine de idei, potrivit Curţii de Conturi, în baza ordinului ministrului Dodon din 30 mai 2007, patru angajaţi din aparatul central al ministerului ar fi primit sporuri excesive la salarii.

Cei care au realizat lista candidaţilor care nu corespundeau criteriilor de integritate au mai notat faptul că, pe parcursul anilor 2007 şi 2008, Igor Dodon a deţinut alte funcţii remunerate, cum ar fi cea de preşedinte al Consiliului de Administrare al Moldtelecom, ceea ce contravine Legii cu privire la Guvern. Aceasta interzice miniştrilor deţinerea altor funcţii remunerate. Mai mult, în perioada în care a fost ministru al Economiei şi Comerţului în Guvernul Greceanâi, Igor Dodon a susţinut şi a contrasemnat unele hotărâri ale Executivului, secretizate ilegal, cu privire la alocarea unor sume de bani din Fondul de rezervă.

Banii din Bahamas

Multe dubii provoacă modul de finanțare Partidului Socialiștilor condus de Igor Dodon. Jurnaliștii de investigație au dezvăluit în ultima perioadă mai multe scheme prin care la partid ajungeau bani din zone off-shore sau de la persoane dubioase.

În 2016, Rise Moldova a publicat o investigație potrivit căreia Partidul Socialiștilor ar fi beneficiat de sponsorizări de milioane de lei, proveniți dintr-o afacere secretă cu o companie off-shore din Bahamas, conectată la Federația Rusă. Compania ar fi făcut un transfer de peste 30 de milioane de lei, iar banii au intrat în Moldova cu câteva luni înainte de prezidențiale, prin intermediul Exclusiv Media, firmă deținută astăzi de deputatul Corneliu Furculiță și administrată de Petru Burduja, consilier municipal al PSRM în Chișinău. În baza unor contracte de împrumut, milioane de lei au ajuns din această companie la mai multe persoane apropiate partidului și sponsori ai acestuia.

Deși provine din Bahamas, contractul de împrumut semnat de off-shore și firma lui Furculiță a fost redactat în rusă și engleză, iar toate litigiile provocate de contract sunt reglementate de legislația materială și procesuală a Federației Ruse și urmează să fie examinate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț din Moscova.

În iulie 2018 RISE a pierdut procesul inițiat de Exclusiv Media, firmă deținută  de deputatul Corneliu Furculiță.

Sponsorizări de la Șor și Platon?

În martie 2015, atunci când Igor Dodon ar fi lansat mai multe acuzații la adresa lui Ilan Șor în contextul furtului din sistemul bancar moldovenesc, actualului primar al orașului Orhei i-a scăpat o dezvăluire curioasă. Acesta a declarat în cadrul unei conferințe de presă că ar fi finanțat campania electorală a lui Dodon pentru alegerile locale din 2011, când a candidat la funcția de primar al Capitalei.

„Dragă Igor Nicolaevici, noi ne cunoaștem foarte bine. Când eram apropiați sufletește și împărtășeam aceleași viziuni noi aveam aceleași planuri de viitor. Asta a fost la începutul carierei dumneavoastre politice. Atunci ne întâlneam foarte des. Chiar mi-ați cerut ajutorul pe care vi l-am oferit. A fost înainte de alegerile locale din 2011. Eram foarte apropiați atunci. V-am sprijinit, inclusiv financiar, pentru a vă putea desfășura campania electorală”, a declarat Ilan Șor. În replică, președintele PSRM a răspuns că nu a primit nicio finanțare din partea omului de afaceri. „Referitor la finanțare – poate a finanțat PCRM, nu știu, eu de la el finanțare nu am primit”, a scris Igor Dodon pe o rețea de socializare.

Subiectul finanțării de către Ilan Șor a partidului lui Dodon a revenit în atenția publică în campania prezidențală din 2016, după ce fostul șef al Agenției Achiziții Publice, Igor Grigoriev, numit în funcție de către Dodon, a dezvăluit într-un interviu acordat portalului Deschide.md că într-un moment de sinceritate Ilan Șor i-ar fi recunoscut că a finanţat campania lui Igor Dodon din 2011 împreună cu Veaceslav Platon. Grigoriev a mai spus că Dodon minte când declară că s-a împotrivit vânzării anumitor bunuri de stat şi că era într-o relaţie destul de bună cu Vlad Plahotniuc. După apariția interviului, Grigoriev a dezvăluit presei că a primit un mesaj de amenințare din partea lui Dodon.

Duble standarde

Într-un document semnat de politician în 2007, pe când acesta era ministru al Economiei și Comerțului, Dodon pleda pentru semnarea Acordului de Liber Schimb cu UE, pe care îl considera unul foarte avantajos pentru Republica Moldova. Dodon, care în Campania electoral din 2016 pleda pentru Uniunea Vamală, în 2011, în cadrul unui interviu TV, declara că aderarea R. Moldova la Uniunea Vamală nu este posibilă, atâta timp cât statul nu are hotare comune cu țările care fac parte din această uniune. „Este neprofesional să vorbești că putem fi membri ai Uniunii Vamale prin portul Giurgiulești. Este o utopie să vorbești despre faptul că vom deveni membri ai acestei Uniuni, atâta timp cât nu avem o frontieră comună. Iar pe cei care spun să facem un referendum în acest sens îi întreb: Cum veți face asta?”, afirma Dodon în 2013, pentru ca în 2016 să ceară chiar el organizarea unui referendum privind această chestiune.

Alianțe de conjunctură PD-PSRM

Deși se declară un oponent feroce al actualei coaliții de guvernare, socialiștii conduși de Dodon colaborează destul de eficient cu actuala guvernare democrată. PD împreună cu socialiștii lui Dodon au votat în Parlament controversatul sistem mixt de vot pentru alegerile parlamentare. După alegerile locale din iunie 2015, Partidul Democrat a reușit să obțină conducerea mai multor consilii raionale din republică, grație votului decisiv al consilierilor raionali. Astfel s-a întâmplat la Ungheni, Drochia, Șoldănești, Fălești, Nisporeni, Briceni, Hâncești. După alegerea la conducerea acestor raioane a reprezentanților Partidului Socialiștilor, Dodon a ieșit într-o conferință de presă anunțând că va exclude din partid toți consilierii raionali care vor vota pentru alegerea reprezentanților „partidele oligarho-unioniste” la conducerea raioanelor.

Tot cu ajutorul voturilor socialiștilor, democrații au reușit să demită Guvernul Filat, apoi Guvernul Streleț, iar în octombrie 2015, socialiștii au susținut solicitarea procurorului general Corneliu Gurin de ridicare a imunității lui Vlad Filat. În ultima sa cuvântare rostită de la tribuna centrală a Parlamentului, liderul liberal-democraților a declarat că acest lucru s-a făcut la indicația lui Vlad Plahotniuc. Pe 22 octombrie 2015, tot cu votul socialiștilor Parlamentul a decis trecerea CNA din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului. Inițiativa propusă de democrați a venit în contextul în care premierul de atunci Valeriu Streleț și-a exprimat intenția de a-l demite pe Viorel Chetraru pentru rezultatele modeste la capitolul lupta cu corupția..

În martie 2016, la propunerea unui deputat socialist, Parlamentul a votat în regim de urgență, un proiect de lege de modificare a Codului Audiovizualului care, spun experții, îi va asigura controversatului om de afaceri Vlad Plahotniuc posibilitatea de a rămâne singurul mogul de presă din Republica Moldova. Inițial, proiectul de lege a fost conceput pentru a elimina concentrarea de instituții media în mâinile unor persoane, documentul a fost însă modificat, pe ultima sută de metri, la inițiativa deputatului socialist Andrian Lebedinschi, astfel încât, în următorii ani, să nu mai poată apărea alte holdinguri media.

Proiectul a fost votat la câteva luni după ce, la sfârșitul anului 2015, Exclusiv Media SRL a obținut licența de emisie pentru postul de televiziune NTV Moldova, care folosește aceeași marcă comercială cu postul rusesc NTV, unde asociat majoritar este grupul Gazprom.

Susținător al regimului separatist de la Tiraspol

Mandatul de președinte a fost obținut cu votul a mii de cetățeni din  localitățile din partea stângă a Nistrului, care au fost aduși cu autobuzele la secțiile de votare în partea dreaptă a Nistrului. Regimul de la Tiraspol a refuzat să deschidă secții de votare în localitățile pe care le controlează. Dodon s-a întâlnit de câteva ori cu liderulde la Tiraspol Krasnoselskii. S-a pronunțat official pentru ca trupele rusești să rămână în regiunea tranistreană și a oferit distincții unor fețe bisericești din regiunea tranistreană.  În 2017 a anunțat că va decora un șir de militari  din regiunea transitreană, dar la presiunea opiniei publice nu și-a indeplinit promisiunile.  Cu „Ordinul de Onoare” a fost decorat Mihail Krotov, conducător al Aparatului Comitetului Dumei de Stat din Federația Rusă în problemele CSI și un promotor al ideii de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Euroasiatică.

O analiză făcută de Agenția de propagandă rusească Sputnik despre activitatea lui Dodon în pimul an de mandat este pubilcată aici.

Echipa de consilieri

Majoritatea consilierilor săi au făcut parte din echipele de la guvern din perioada guvernării comuniste. Consilier în domeniul politic și purtător de cuvânt al șefului statului este  actualul președinte al fracțiunii socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău, Ion Ceban. În perioada 2007-2008, el a deținut funcția de viceministru al Educației, Tineretului și Sportului. La fel ca și Igor Dodon, Ceban a fost anterior membru al Partidului Comuniștilor, părăsind echipa în 2012, împreună cu actualul său șef de la Președinției. Ceban a fost candidatul PRSM la alegerile din iunie 2018 pentru funcția de primar al Chișinăului, pierzând în fața lui Andrei Nastase.

În campania prezidențială,  Ion Ceban și mama sa, Eugenia Ceban, au fost printre cei mai importanți donatori, contribuind cu peste 100 de mii de lei la bugetul electoral al candidatului la funcția de președinte, Igor Dodon.

Vasile Șova, numit consilier prezidențial în domeniul reintegrării, a fost anterior ministru al Reintegrării. Șova a fost cel mai longeviv ministru din perioada guvernării comuniste, deținând funcția din 2002 și până în 2009. În această perioadă de timp, relațiile dintre Chișinău și Tiraspol au fost tensionate.  Din 2009 și până în noiembrie 2014, Șova a fost deputat al fracțiunii comuniștilor. La alegerile din 30 noiembrie 2014, a candidat din nou pe lista PCRM, dar nu a mai acces în Parlament.

Andrei Neguță, numit consilier prezidențial în domeniul politicii externe, are în spate o carieră diplomatică construită pe timpul guvernării comuniste. Neguță a fost Ambasador al Republicii Moldova în Franța și Spania, în perioada 2003-2006, și Ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă, în 2009-2012. Tot Neguță i-a fost contracandidat Zinaidei Greceanîi la funcția de șef al statului în cea de-a doua tentativă eșuată de alegere a președintelui, din iunie 2009. În prezent, Neguță este deputat al fracțiunii PSRM. Pe când era ambassador la Moscova, Neguță a fost implicat în scandalul mașinilor cu numere diplomatice.

Ion Perju, noul consilier prezidențial în domeniul agroindustrial şi al administraţiei publice, a fost anterior viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, în Guvernul Greceanîi (2008-2009). Perju vine la Președinție din funcția de expert agro-alimentar la Banca Mondială, în cadrul Proiectului de ameliorare a competitivității.

Ruslan Flocea, secretar al Aparatului Președintelui R. Moldova, a făcut parte anterior din echipa de la guvern a Zinaidei Greceanîi.  Acesta a deținut, în perioada 2008-2009, funcția de consilier al premierului. În ultimii ani, Flocea a activat în cadrul Centrului Național Anticorupție.

Maxim Lebedinschi, consilier în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale, reprezentant al preşedintelui R. Moldova în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul. Lebedinschi este și membru al Comisiei Electorale Centrale.

Elena Gorilova, consilier în domeniul economic, vine din societatea civilă. Ea este vicedirector al Centrului de Investigații Strategice și Reforme. Corneliu Popovici, numit consilier în domeniul educației, culturii și cercetării, a fost anterior vicerector al la Academiei de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova.