Gucci și Kering, evaziune de lux de 2,5 miliarde de euro

1,3 miliarde de euro. Aceasta este suma pe care, consideră procurorii din Milano, Gucci (o subsidiară a grupului francez Kering) nu a plătit-o statului italian în taxe și impozite. Evaziunea ar fi fost posibilă prin mutarea profiturilor, în mod artificial, în Elveția, timp de șapte ani. Schema, însă, implică și “căsuțe poștale” din Luxemburg și Olanda.

Profitul imens al Gucci a fost transportat în genți de lux off shore

Evaziune în trei țări

Dar suma enormă este numai vârful aisbergului: documente confidențiale obținute de către publicația electronică franceză Mediapart (puse la dispoziția Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație și celorlalți parteneri din European Investigative Collaborations – EIC) arată că evaziunea ar ajunge, de fapt, la 2,5 miliarde de euro. Este vorba de taxe neplătite decât parțial din 2002 încoace. Prejudiciul principal ar fi în dauna Italiei, dar și al Franței și Marii Britanii.
După achiziția companiei Gucci, în 2000, grupul francez Kering și-a extins sistemul evazonist și asupra altor branduri de lux: Bottega Veneta, Alexander McQueen, Stella McCartney, Balenciaga și Yves Saint Laurent. Numai Yves Saint Laurent, de exemplu, ar fi responsabilă de o evaziune fiscală de 180 de milioane de euro în Franța.

Procurorii din Milano vorbesc de practici “oculte”

Nici Gucci și nici CEO-ul companiei, Marco Bizzarri, nu au răspuns întrebărilor EIC. A făcut-o compania “mamă”, Kering, care a invocat rolul companiei elvețiene LGI, parte a grupului, dar și cea prin care a fost operată schema evazionistă. În timp ce Kering, însă, consideră că rolul LGI a fost suficient ca Kering să plătească taxe doar în Elveția, procurorii din Milano au o părere contrară și susțin că grupul francez a uzat de practici “oculte” pentru a nu plăti taxe. Documentele noastre, însă, în majoritate provenind din dosarul penal italian, arată că una din tehnici era ca executivii grupului să fie plătiți drept rezidenți elvețieni, deși locuiau și lucrau la Milano. Cel mai elocvent exemplu este cel al CEO-ului Gucci, Marco Bizzarri, despre care CRJI a scris aici.

Schema, pusă la cale de Gucci în 1997

Schema, deja dezvăluită în 2016 de către ONG-ul elvețian “Public Eye”, a funcționat timp de 20 de ani. A început în 1997, când Gucci a înființat Luxury Goods International (LGI) în Cadempino, un orășel de 1.500 de locuitori în suburbiile din Lugano, chiar lângă granița italiană. Gucci a transformat LGI în centrul său logistic exclusiv: toate produsele companiei treceau prin depozitul de la Cadempino înainte să ajungă peste tot în lume. În ciuda localizării foarte bune, lângă autostradă, la doar 90 de minute de Milano, adevăratul motiv pentru înființarea LGI au fost taxele. Astfel, Gucci a negociat cu cantonul Ticino să plătească taxe de numai 8%, față de 31%, cât ar fi plătit în Italia. Tocmai din acest motiv, Gucci a încheiat acorduri de exclusivitate cu LGI, astfel încât toate vânzările erau efectuate de LGI și, deci, toate veniturile, aproape, erau încasate de compania din Cadempino.

Kering a extins schema evazionistă

Când Kering a preluat controlul Gucci în 1999, familia Pinault – proprietara Kering – a înțeles repede profitabilitatea schemei. Așa că și brand-urile grupului francez au intrat în hora evaziunii: brand-ul italian de marochinărie Bottega Venetta, casele de modă britanice Stella McCartney și Alexander McQueen și cele franțuzești Yves Saint Laurent și Balenciaga. Afacerea elvețiană devenise atât de mare încât a fost nevoie de construirea a două noi depozite imense. Ultimul a fost construit în 2014 și acoperă suprafața a trei terenuri de fotbal.

3% din angajați produc 70% din profit

Efectul a fost spectaculos: conform datelor EIC, profitul LGI a fost de șapte miliarde de euro numai între 2009 și 2017, echivalentul a 70% din profitul întregului grup Kering. Totuși, la depozitele din cantonul Ticino lucrează doar 600 de oameni, adică sub 3% din totalul angajaților diviziei de lux a Kering. Astfel, grupul francez a economisit două miliarde de euro reprezentând taxe neplătite. Dacă ne uităm înapoi până în 2002, suma ajunge la 2,5 miliarde de euro. În tot acest timp, Ticino a încasat peste 600 de milioane de euro în taxe de la LGI.

Banii se întorc în “bidoane” luxemburgheze și olandeze

Circuitul, însă, trebuie să se închidă prin repatrierea profiturilor. Astfel, a fost pus la punct un circuit off shore: companiile elvețiene sunt deținute de Kering Luxemburg, care este o subsidiară a Kering Holland, companie înregistrată în Olanda, al cărei director Francois-Henri Pinault a fost timp de 15 ani. Kering Luxemburg mai deține și alte companii din divizia de lux. Cele două companii – cea luxemburgheză și cea olandeză – nu au nici măcar 15 angajați, în total, rolul lor este doar de “bidoane” pentru profiturile imense produse prin intermediul LGI în Ticino.

Articol documentat și redactat de către Yann Philippin (Mediapart) și Vittorio Malagutti (L’Espresso), cu colaborarea lui Esther Rosenberg (NRC Handelsblad), pus la dispoziția European Investigative Collaborations și adaptat de către Cătălin Prisacariu pentru Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație