Football Leaks: Milionul dispărut într-o firmă offshore din Malta
Vlad Odobescu

Un minor care nu împlinise 17 ani a fost transferat fictiv la un club din străinătate. “Cristi nu a mers niciodată în Cipru. A semnat contractul cu Apollon când era deja în Belgia. Acolo a făcut și vizita medicală”, spune un membru al familiei lui Cristian Manea, cel mai tânăr fotbalist care a îmbrăcat vreodată tricoul naționalei României. Povestea e, însă, despre contracte și despre bani.

 


Cristian Manea / Sursa: Excel Mouscron

Dintre cele 18,6 milioane de documente din Football Leaks care au ajuns în redacția Spiegel și au fost cercetate în ultimele 7 luni de 60 de jurnaliști strânși în consorțiul European Investigative Collaborations eic.network, șase poartă numele lui Manea. Toate sunt contracte.

Asta înseamnă 0.00003226 la sută. Un peștișor într-un ocean în care Cristiano Ronaldo, Jose Mourinho și ale lor sute de milioane de euro primite în paradisuri fiscale reprezintă marile capturi. Dar, la fel ca portughezul campion european, jucătorul proaspăt ieșit din adolescență are dreptul la o carieră care ar putea schimba destinul familiei sale, acum descompletate. 

Ca și Ronaldo, fundașul crescut la Academia Hagi și-a pierdut tatăl. Viorel Manea a murit în această vară în urma unui infarct, la doar 43 de ani. N-a apucat să-și vadă fiul vedetă, dar i-a lansat cariera prin semnătura pusă pe 24 iunie 2014 pe contractul prin care Cristian a fost vândut în secret la Apollon Limassol. Viorel și Simona Manea s-au iscălit alături de Gheorghe Hagi și de Nikos Kirzis, președintele clubului cipriot.

În 1994, când mentorul fiului său atunci nenăscut scotea România în stradă, Viorel avea 21 de ani. Făcea parte din generația care a crescut cu Hagi. Asigurările legendarului fotbalist au însemnat totul pentru el și pentru mama lui Cristian.

Pe drumul acesta, chiar și ascuns, fiul lor avea șansa să ajungă la Chelsea. Așa au crezut. Așa li s-a spus și jurnaliștilor de la Dolce, Digi, ESPN sau Reuters, un an mai târziu. Cine le-a spus? Nimeni nu mai știe exact. Cristian nu a mers la Chelsea, ci a semnat de fapt cu Apollon. A ajuns, însă, la Mouscron. 

Nu s-a antrenat, nu a jucat și nu a călcat vreodată în Cipru. De doi ani, este împrumutat în Belgia acolo unde a prins puține minute. 

Manea a ajuns un jucător de hârtie, un origami prins în cârlige pe o sfoară trasă în debaraua superagentului israelian Pinhas “Pini” Zahavi. 

Conform informațiilor cuprinse în emailuri și documente Football Leaks, impresarul lui Neymar controlează cluburile Apollon și Mouscron și fentează astfel regulile FIFA care interzic deținerea de drepturi economice la jucători de către terțe părți (Third Party Ownership). 

Pentru 2,5 milioane de euro - suma de transfer primită de la Apollon - Hagi l-a plasat pe Manea în acest circuit îndoielnic. În momentul vânzării, Academia avea datorii de 19.420.907 lei (aproximativ 4,4 milioane de euro), iar banii din Cipru îi permiteau lui Hagi să respire, să plătească din rate și să lucreze în continuare la formarea altor fotbaliști. Cele 2,5 milioane de euro erau ca un dar venit din cer.

Din aceste motive, un document rătăcit printre cei 1,9 terabiți de informații din Football Leaks are efectul unei șoc. La 4 luni și 13 zile după condamnarea cumnatului său și a foștilor săi impresari în Dosarul Transferurilor, patronul și antrenorul Academiei Hagi a semnat un act misterios prin care trimitea un milion de euro în conturile unei firme offshore din Malta. Subiectul e încă proaspăt și, automat, sensibil pentru publicul din România. 

În Dosarul Transferurilor, declanșat de Gazeta Sporturilor, frații Becali vindeau drepturile subevaluate ale jucătorilor unei firme-paravan olandeze. Fotbaliștii erau apoi revânduți unor cluburi care plăteau mult mai mult. Diferența intra într-un circuit offshore din care reveneau într-un cont bancar din Elveția.De acolo erau luați la pungă de familia Becali. 

În cazul lui Manea, transferul nu pare subevaluat. Cota sa de piață la momentul transferului era, potrivit site-ului TransferMarkt, de doar 300.000 de euro. Hagi a vândut de 8 ori și ceva mai bine. 

Citește continuarea articolului, pe GSP.ro

Varianta în limba engleză, pe TheBlackSea.eu 

CRJI e membru al European Investigative Collaborations