OPREA MAI POATE: ÎNGROAPĂ UN CAZ DE SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ LA SENAT
Cristian Niculescu

Cazul unui fost ofițer din serviciile de informații militare a eșuat grav la Comisia pentru Apărare a Senatului. Col. Doru Paraschiv a sesizat senatorii legat de abuzurile și înscenările cărora le-a căzut victimă, cu încălcarea legilor privind siguranța națională, de către MApN. Aflați încă sub influența fostului lor coleg Gabriel Oprea, unii dintre membrii Comisiei au sabotat anchetarea și întocmirea unui raport care ar fi dus la personaje importante, de la vârful armatei și justiției.

UPDATE: Cazul Paraschiv e monitorizat de Romanian Imprisonment Watch, care a transmis Președinției, Guvernului și MApN o scrisoare în care anunță că îi va acorda acestuia asistență juridică la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.


Acum mai bine de șase luni fostul angajat la Direcția Generală de Informații a Armatei, col. Doru Paraschiv a depus un memoriu la Comisia pentru Apărare a Senatului. Ofițerul sesiza senatorilor fapte reclamate și în lupta sa de peste doi ani, în instanțele militare și civile: DGIA l-a trecut forțat în rezervă, în urma unui șir de abuzuri și înscenări, cu încălcarea legilor privind siguranța națională. Toate acestea s-au petrecut la ordinul șefului DGIA, gen. Marian Hăpău, reclamat penal de Paraschiv, plângere considerată nefondată de un magistrat militar apropiat fostului vicepremier pentru securitate națională, Gabriel Oprea. Judecătorul Cezarian Buga a preluat direct dosarul Paraschiv vs.Hăpău, fără tragere la sorți, deci tot abuziv, cum avea să constate și Inspecția Judiciară. Buga îi datora lui Oprea avansarea sa rapidă, ca general cu trei stele. Iar Oprea îi datora gen.Hăpău diverse servicii, cum ar fi asigurarea contrainformativă (ilegală) a ședințelor fostului său partid, UNPR.

Despre grupul de interese Oprea-Hăpău-magistrați militari și epopeea presiunilor suportate de col. Paraschiv am scris aici și aici

În principiu, povestea expusă senatorilor de col. Paraschiv este un litigiu de muncă declanșat în urma încălcării legilor privind siguranța națională, a procedurilor și regulamentelor militare. Ofițerul s-a ales cu o acuzație de facilitarea ”scurgerii” de informații clasificate, pe care le-ar fi trimis neautorizat, unor judecători, cu poșta secretă. Doar că infracțiunea de ”scurgere” de informații, le-a explicat Paraschiv senatorilor, nici nu există în nomenclatorul legilor siguranței naționale. Termenul folosit este cel de ”divulgare”. În baza acestei invenții, care spune ceva despre ”profesionalismul” celor care l-au lucrat pe Paraschiv, acestuia i s-a retras certificatul ORNISS, de acces la informații clasificate.

Col. Paraschiv le-a mai povestit senatorilor din Comisia pentru Apărare câteva dintre șicanele îndurate după trecerea sa forțată în rezervă, fără pensie: evacuarea din locuință (recuperată ulterior în instanță), ”binevoitori” care au încercat să-i planteze documente secrete într-un sac cu bagaje sigilat la evacuare sau plasarea unor bucăți de pâine în sacii cu bagaje, ceea ce a atras gândacii și șobolanii.

Povestea col. Paraschiv i-a șocat pe senatori, mai ales din cauza aspectelor privind siguranța națională. Membrii Comisiei pentru apărare s-au scindat în două tabere: doritorii de anchetă parlamentară ”la sânge” și cei care au căutat să îngroape cazul.

Polemicile dintre senatorii adversari în dosarul Paraschiv le puteți sesiza în documentele următoare:

 

 

 

 

 

Extrase din ședințele Comisiei pentru apărare a Senatului privind abuzurile comise asupra col.Paraschiv și discuțiile aprinse dintre membrii Comisiei care vor să ancheteze cazul și cei care îl tergiverseazăPreședintele Comisiei, Marius Obreja a găsit cu greu explicații pentru lipsa unei anchete serioase, față de acuzațiile grave ale unui ofițer de contrainformații al armatei române. Obreja a recunoscut faptul că e pentru prima oară când aude cele relatate de col. Paraschiv: ”Nu am fost informați referitor la vreun incident de securitate, în afara derulării și înștiințării petentului”.

     Președintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională are dificultăți cu legislația specifică muncii sale: ”Nu știu Legea 182, nu e menirea mea să știu toate legile”. Petentul Paraschiv a invocat totuși de multe ori Legea 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, în memoriul său și la audierea în Comisie.

Președintele Comisiei pentru Apărare a Senatului: ”Nu știu legea 182” (privind informațiile clasificate, n.a.)

Explicațiile nesigure ale senatorului Obreja continuă: ”Comisia pentru Apărare a cerut voie Biroului Permanent al Senatului să facă subcomisie de anchetă a cazului Paraschiv. Biroul n-a purces la o asemenea aprobare, corespondența cu Biroul deja se lungea și atunci s-a generat ideea de a înființa o subcomisie, în cadrul comisiei noastre, ceea ce am făcut”.

Care a fost strategia de tegiversare a cazului Paraschiv puteți urmări în corespondența următoare:

 Dosarul Paraschiv este amânat și plimbat, sub diverse pretexte, de la Comisia pentru apărare la Biroul Permanent (conducerea) al Senatului

 

Putem observa că însuși președintele Comisiei pentru Apărare a absentat de la discutarea cazului Paraschiv, contribuind la lipsa de cvorum fără de care Comisia  nu poate funcționa. Cel puțin colegul de Comisie al lui Obreja, Gabriel Oprea n-a venit la nicio dezbatere.

     Secretul atitudinii senatorului Obreja îl dezvăluie tot un coleg de Comisie, fost ministru al apărării. Corneliu Dobrițoiu spune că Marius Obreja a încercat din răsputeri să saboteze ancheta senatorială. Motivele? Indicațiile primite de la Gabriel Oprea, întrucât în depoziția lui Paraschiv apar acuzații grave (prezentate la începutul articolului) la adresa acestuia și a șefului DGIA, gen.Hăpău.

”Eu am spus că n-avem dreptul să ne jucăm cu soarta unui om. E absurd ca o Comisie care monitorizează activitatea instituțiilor din apărare să ceară Biroului Permanent să-și exercite atribuțiile. În spatele acestei mizerii se află Gabi Oprea. Colonelul Paraschiv a fost dat afară într-un mod abuziv, dictatorial, de către șeful DGIA. Dl. Marian Hăpău s-a purtat cu el ca un vătaf pe moșie”.

Senatorul Corneliu Dobrițoiu, fost ministru al apărării: ”Șeful DGIA, Marian Hăpău s-a purtat ca un vătaf pe moșie cu col.Paraschiv”

Corneliu Dobrițoiu observă că Paraschiv a fost alungat din armată sub pretextul unei încălcari a legilor siguranței naționale, legi pe care chiar MApN nu le-a respectat, față de ofițerul trecut în rezervă

”Tare mi-e teamă că omul acesta știe altceva, de aceea au vrut să-l înlăture cu orice preț, să-l desființeze ca om. Col. Paraschiv a fost la Târgoviște (șeful biroului de contrainformații militare, n.a.) iar acolo este uzina Mechel de oțeluri speciale, care a ajuns la ruși. Atacurile asupra lui au devenit virulente, după ce a lucrat la Târgoviște”, adaugă senatorul Dobrițoiu.

 După șase luni de tras de timp și ședințe ratate ale subcomisiei de anchetă, din cauza absențelor senatorilor, petentului Paraschiv i s-a răspuns... la dublu. Există două variante de răspuns: prima făcută în fugă de președintele Comisiei pentru Apărare, fără număr de înregistrare și trimisă col. Paraschiv, iar a doua mai ”coafată” și trimisă de același senator Obreja către CRJI, la solicitarea noastră. Ambele variante le aveți mai jos, spre comparație:

Petentul col. Doru Paraschiv notează, de mână, că răspunsul Comisiei pentru apărare a Senatului, primit cu poșta pe 04.07.2016, nu are număr de înregistrare. CRJI primește însă de la Comisie o altă variantă, cu număr de înregistrare și datată cu o zi mai târziu decât documentul primit de petent. Cele două documente au un conținut identic.

 

 

Președintele Comisiei pentru Apărare mai încearcă o explicație: ”Ieșeam din termenul de răspuns al petiției, nu se întâlneau tot timpul senatorii, nu era cvorum. Până la expirarea termenului, subcomisia nu a reușit să genereze un alt raport”.

 ”E clar că Oprea l-a zorit pe Obreja să-mi trimită un răspuns și au făcut un răspuns repede, pe genunchi”, crede col. Paraschiv. Din cauza modului în care cazul său a fost tratat la Senat, el a depus plângere penală împotriva senatorului Marius Obreja și a fostului senator Gabriel Oprea.

L-am întrebat pe senatorul Obreja cum explică existența celor două variante de răspuns, din care petentul a primit-o pe cea fără număr de înregistrare. ”Cred că aveți un alt document... Dacă cineva a trimis un asemenea document, își pierde slujba”, spune Obreja, gândindu-se la un biet funcționar al Senatului. Noi ne gândim la mai multe persoane foarte importante, care-și vor pierde slujba și, poate, libertatea.

UPDATE: Romanian Imprisonment Watch a transmis Președinției, Guvernului și MApN o scrisoare cu prezentarea și în vederea soluționării cazului Paraschiv. Asociaţia sprijină cetăţenii români domiciliaţi în țară sau în afara ei în toate situaţiile în care drepturile fundamentale ale acestora sunt încălcate. RIW monitorizează cazul Paraschiv și îi va acorda acestuia asistență juridică la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Romanian Imprisonment Watch a transmis Președinției, Guvernului și MApN o scrisoare cu prezentarea și în vederea soluționării cazului Paraschiv..