Spionii armatei au protejat partidul lui Oprea
Cristian Niculescu

Ședințele de partid ale lui Gabriel Oprea au fost asigurate informativ de serviciile secrete ale armatei, spune un fost angajat al acestora. Col. Doru Paraschiv acuză cârdășia dintre șeful spionilor militari, generalul Hăpău, fostul ministru de interne și anumiți judecători de la Curtea Militară de Apel. Paraschiv confirmă acuzațiile unui judecător militar despre colegii săi, Gheorghe Manea și Cezarian Buga, care au judecat sub influența lui Oprea. Buga a fost recent cercetat disciplinar de Inspecția Juridică, instituție care a refuzat să primească o probă ce arată că acesta a cerut direct dosarul în care generalul Hăpău s-a judecat cu col. Paraschiv, soluția dată fiind în favoarea primului.


Gabriel Oprea este ținta mai multor plângeri la DNA, care îi pot ruina cariera și libertatea. Procurorii anticorupție au sesizat Parlamentul privind abuzul în serviciu referitor coloanele oficiale ale fostului ministru de interne. Aceasta este însă doar una dintre faptele cu iz penal care i se impută actualului senator și președinte al UNPR. În două memorii trimise Președinției și MApN, un fost angajat al Direcției Generale de Informații a Armatei (DGIA) dezvăluie că ședințele UNPR au fost asigurate contrainformativ chiar de către structura menționată, grație relațiilor dintre șeful DGIA, generalul Marian Hăpău și Gabriel Oprea. Col (r) Doru Paraschiv menționează că Hăpău este „protejat de dl. Gabriel Oprea, persoană de care s-a apropiat în perioada când acesta a deținut funcția de ministru al apărării naționale”. Paraschiv subliniază că personalul Direcţiei contrainformaţii şi securitate militară (DCISM) participa, atât în timpul cât și în afara programului, la protejarea contrainformativă a partidului lui Oprea. Sursa citată precizează că a reușit să evite acest gen de misiuni ilegale, după ce a solicitat șefillor săi un ordin scris.

Documentul în care col. Paraschiv explică cum proteja DGIA partidul lui Gabriel Oprea

Conducerea armatei este căpușată de oamenii și interesele lui Gabriel Oprea prin generalii Marian Hăpău și Cătălin Zisu, șeful logisticii MApN, spune Paraschiv. ”Personal consider că aceste persoane și interesele lor pot fi demascate, dar numai din interiorul instituției și cu mijloace legale”, adaugă Paraschiv. Fost coordonator al unei unități zonale DGIA, el a plecat forțat din armată după ce l-a reclamat penal pe șeful său Hăpău pentru abuz în serviciu. Plângerea a fost respinsă de magistratul militar Cezarian Buga. Acesta a primit dosarul Paraschiv-Hăpău (493/1/2014) în urma încălcării procedurilor Curții Militare de Apel, fapt constatat și de Inspecția Juridică. Vom reveni mai jos asupra acestui aspect despre care am scris aici.

Incident de securitate de care nimeni n-are habar

Col. Paraschiv se consideră victima unei înscenări. El arată că înlăturarea sa de la DGIA este urmarea unei înlănțuiri de nereguli și încălcări ale procedurilor militare și de securitate națională. Lui Paraschiv i s-a retras accesul la informaţii clasificate fără să i se comunice numărul deciziei ORNISS (autoritatea care acordă certificatele de acces) și nici motivul emiterii deciziei. Astfel, el n-a putut formula plângere prealabilă şi ataca decizia în justiţie. Ulterior, Paraschiv a aflat de la instanțele unde are procese că e acuzat că a deschis ”posibile canale de scurgere a informațiilor clasificate către persoane neautorizate”, după ce ar fi trimis date unor judecători, prin corespondență secretă.

Cu toate acestea, în perioada în care era vizat pentru retragerea certificatului de securitate, Paraschiv a lucrat nestingherit fără să se ia contra sa vreo măsură preventivă. Nu i s-au cerut niciun un raport sau notă explicativă cu privire la fapta de care era acuzat. Nu s-a numit nicio comisie – conform reglementărilor MApN – care să cerceteze incidentul de securitate și să ia măsuri. Incidentul n-a fost consemnat ca eveniment deosebit și publicat în Buletinul informativ al armatei. Instrucțiunile militare cer ca ministrul apărării naţionale să fie informat în cel mult 30 minute despre producerea acestui tip de evenimente, care țin de securitatea națională. Dar fostul ministru Dușa habar n-avea nici după șase luni despre incident. Dușa a aflat de la Paraschiv atunci când l-a primit pe acesta la raport.

Să mai spunem că nici Președinția României, CSAT, Parlamentul și SRI n-au fost informate, conform normelor de securitate națională. Cea mai mică neregulă e că spionul acuzat că ”a defectat” (cum se zice în limbaj specific) n-a primit nici măcar o amendă pentru nerespectarea reglementărilor privind protecţia informaţiilor clasificate.

După acest lanț al slăbiciunilor col. Paraschiv a fost trecut în rezervă pe 24 ianuarie 2014. În acea zi ministrul Dușa s-a aflat la manifestările de Ziua Unirii din Focșani și Iași. Dușa și-a delegat atribuțiile către secretarul de stat Otilia Sava, soția purtătorului de cuvânt al SRI, Sorin Sava. Nu credem că soții Sava discută acasă incidentele de securitate de la serviciu. Dar și mai interesant este că Otilia Sava e șefa Departamentului pentru apărare al UNPR. Oare la întrunirile partidului lui Oprea, doamna Sava îi recunoștea pe agenții de la DCSIM care asigurau protecția contrainformativă? Nici asta nu credem.

Secretarul de stat MApN Otilia Sava l-a suplinit pe ministrul apărării în ziua trecerii în rezervă a col.Paraschiv. Otilia Sava este lider UNPR și soția purtătorului de cuvânt al SRI, Sorin Sava (Sursa: Facebook Otilia Sava)

Trecerea în rezervă n-a fost ultima încercare pentru col. Paraschiv. După plecarea de la MApN a ajuns rapid în situația ca banca să-i execute silit locuința. Aici a avut loc un mic circ. La un an după evacuarea lui din casă, autoritățile au fost anunțate că printre sacii cu bagajele lui Paraschiv s-ar afla unul cu documente secrete. Sacul 47 a fost ridicat și dus într-o direcție necunoscută. Nu se știe nici unde e acum sacul luat ca probă și nici dacă acesta conține ceea ce a insinuat denunțul, documente secrete. În final, Paraschiv a reușit să întoarcă executarea silită și și-a recuperat locuința, caz rar întâlnit în practică.   

După recuperarea locuinței din care a fost executat silit col. Paraschiv, misteriosul sac 47 nu a putut fi restituit proprietarului

Direcția Instanțelor Militare e ”sărită” la avansarea generalilor

În ultima sa plângere către DNA, fostul angajat DGIA spune că răsplata judecătorului Cezarian Buga pentru soluția favorabilă generalului Hăpău a fost înaintarea la gradul de general cu trei stele. Aceeași observație apare și în raportul din 2014 al Curţii Militare de Apel (CMA) despre care am scris aici.

Dincolo de intervenția lui Gabriel Oprea în favoarea lor, avansarea magistraților militari Buga și Manea mai are cel puțin o hibă. Dosarul acestora nu a trecut pe la Direcția Instanțelor Militare (DINSTMIL). Potrivit atribuțiilor pe care le are DINSTMIL ”analizează, centralizează şi elaborează documentele necesare înaintării în grad a ofiţerilor în activitate”. Am întrebat și DINSTMIL ne-a răspuns că ”nu a întreprins vreun demers și nici nu a fost consultată în cadrul procedurilor finalizate cu înaintarea în gradul următor a celor doi judecători militari”. De aici rezultă că dosarele celor doi judecători militari nici n-au ajuns vreodată la DINSTMIL. Dacă ar fi ajuns, această instituție și-ar fi exercitat atribuțiile menționate mai sus. Interesant este cum a fost aprobat dosarul de avansare în Consiliul Suprem de Apărare al Țării, fără consultarea și avizul DINSTMIL.

Inspecția Judiciară refuză probe

Revenim la ideea e că generalii justițiabili puteau fi judecați doar de cei doi magistrați cu grad de general de la CMA apropiați ai lui Gabriel Oprea, adică Gheorghe Manea și Cezarian Buga. Numai că hotărârile care prevedeau această anomalie au fost desființate în urma plângerii adresate instanței de un grup de judecători revoltați din CMA. Mai mult, judecătorul Buga a fost înlocuit recent din Colegiul de conducere al Curţii Militare de Apel. Magistratul amintit tocmai a ieșit dintr-o cercetare disciplinară a Inspecției Judiciare inițiată în urma unui control făcut anul trecut de aceasta. Atunci s-a constatat că dosarul generalului Hăpău a ajuns direct la Buga deși trebuia repartizat aleatoriu și că magistratul nu s-a abținut să judece o cauză în care luase legătura cu inculpatul al cărui dosar îl primise.

Inspecția Judiciară a închis cercetarea disciplinară contra lui Buga după ce inspectoarea de teren a evitat să primească o probă esențială pentru anchetă. Este vorba despre un bilețel intitulat ”referat”, care dovedește că Cezarian Buga a cerut să i se încredințeze direct spre judecare dosarul generalului Hăpău. Documentul scris de mâna lui Buga i-a fost predat unuia dintre judecătorii CMA de către grefiera Liliana Moise. Pe bilet scrie: ”Azi 19.09.2014 m-am prezentat cu dosarul 493/1/2014 la gl.locot.mag. Cezarian Buga pentru a dispune”. Documentul contrazice raportul Inspecției Judiciare din 2015, prin care atribuirea manuală a dosarului către Buga s-ar fi făcut verbal și ar fi fost cauzată de o confuzie. Deși judecătorul posesor al biletului incriminator a cerut să fie audiat și să livreze proba, inspectoarea Teodora Giurcă a considerat inoportună o întâlnire cu acesta. Ea a închis cercetarea disciplinară chiar în ziua în care i s-a solicitat întâlnirea. Raportul acesteia respinge sesizarea din oficiu a cercetării disciplinare și menționează că prezentarea probei a depășit termenul prevăzut de CSM și nu poate fi luată în considerare. Ca urmare, judecătorul de la CMA solicită sesizarea procurorilor DNA contra inspectoarei Giurcă pentru abuz în serviciu, având în vedere că l-a avantajat pe magistratul cercetat disciplinar, Cezarian Buga.

Biletul scris de mână prin care judecătorul militar Cezarian Buga justifică atribuirea direct către el a dosarului generalului Hăpău

Judecătorul revoltat a fost audiat ca martor la DNA unde a declarat că Buga e în relații foarte apropiate și în anturajul fostului vicepremier Oprea, care îl includea pe șeful DGIA, gen. Hăpău. El spune că și alți colegi de la CMA au constatat în mod repetat că dosarele ”de interes pentru gruparea cu interese oculte în sistem” reprezentată de Gabriel Oprea au fost direcționate manual și soluționate favorabil doar de către judecătorii Cezarian Buga și Gheorghe Manea. Aceeași sursă menționează și că Buga avea obligația de abținere de la judecată, în cauza 34/753/2013 a inculpatului col. dr. Iancu Mocanu. Anterior sesizării pentru cercetarea lui Iancu, judecătorul Buga a vorbit la telefon cu acesta despre o pacientă de la care ulterior Iancu a primit bani pentru o operație, sumă despre care Buga știa. DNA l-a audiat ca martor pe Buga în cauza judecată chiar de el. Deși știa că face parte din completul care îl judeca pe medicul militar, Buga nu s-a recuzat, ba chiar s-a întâlnit cu fiul pacientei, pe care l-a pregătit pentru declarație, spune sursa noastră.

Așteptăm cu interes opinia DNA despre aceste întâmplări din serviciile secrete și justiție.

NOTĂ: Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație nu dorește să afecteze credibilitatea armatei române și consideră că aspectele prezentate în anchetele sale nu au legătură cu majoritatea covârșitoare a angajaților MApN, care își fac datoria corect, cu onoare și demnitate.