CSM ÎL REPUNE ÎN FUNCȚIE PE FOSTUL PREȘEDINTE AL CURȚII MILITARE, CARE ARE DOSAR LA DNA
Cristian Niculescu

Justiția militară fierbe. Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca magistratul Gheorghe Manea să redevină președinte al Curții Militare de Apel (CMA). O parte dintre colegii  generalului Manea, revoltați de combinațiile din justiția militară au depus plângeri împotriva acestuia, la DNA și Parchetul ICCJ. Ei îl acuză pe președintele repus în funcție la CMA că și-a încălcat atribuțiile și a contribuit la eludarea sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor, în cazul unor procese penale în care au fost implicați înalți ofițeri din armată și serviciile secrete. Judecătorii rebeli de la CMA sunt deciși să continue acțiunile de revocare a generalului Manea. Ei nu se vor mai prezenta la convocările Colegiului de conducere al CMA, iar activitea instanței militare se va bloca.


Despre imixtiunea în justiția militară a grupului de interese din spatele fostului ministru Gabriel Oprea am scris aici și aici. Curtea Militară de Apel a menționat în ultimul său raport imixtiunea MApN și a factorului politic în procesele judecate la CMA. 

Procurorii DNA i-au audiat ca martori pe judecătorii militari Radu Stancu, Constantin Udrea, Viorel Chițu și Aurel Dumbravă. Primul este fostul președinte interimar, ultimul vicepreședinte al CMA. Mandatul ambilor a încetat în urma deciziei CSM de joi, 26 mai 2016. În speța privind justiția militară este implicat și generalul Cezarian Buga, un alt magistrat care a primit direct cauze și a dat sentințe favorabile unor înalți ofițeri cu plângeri penale. Inspecția judiciară a constatat, în urma unor controale, atribuirea directă a cauzelor sensibile cu înalți ofițeri către generalii Manea și Buga. Dar Inspecția Judiciară nu a luat măsuri pentru stoparea fenomenului și a refuzat probe privind atribuirea manuală a dosarelor.

Cazul Paraschiv

La DNA există și o plângere a unui ofițer din serviciile de informații ale armatei, care evidențiază rolul jucat de cei doi generali magistrați, de Gabriel Oprea și de alți procurori și judecători în soluționarea dosarului penal al lui Marian Hăpău, șeful Direcției Generale de Informații a Armatei. Colonelul de informații Doru Paraschiv a fost trecut pe linie moartă de MApN în urma unui conflict cu generalul Hăpău, reclamat la CMA prin dosarul 493/1/2014. Paraschiv a fost trecut forțat în rezervă, fără respectarea regulamentelor, legilor militare și de securitate națională. După eliminarea din sistem, colonelului Paraschiv i s-a înscenat o plantare de documente secrete la domiciliul său, în sacul 47, încercare eșuată. Doru Paraschiv și-a prezentat  recent cazul și într-o audiere la Comisia pentru apărare a Senatului. De asemenea, CRJI are informații privind vizitele făcute de generalul SRI, Dumitru Dumbravă, la sediul CMA, generalului magistrat Gheorghe Manea. Ofițerul SRI a avut calitatea de justițiabil al Curții Militare.